Neil Armstrong a pășit pe lună cu piciorul stâng

Uneori nu contează cu ce picior păşeşti, important este să ai curajul să-l faci şi niciodată să nu regreţi. Viaţa îţi dă multe, dar îţi şi ia. A şti să pierzi înseamnă să câştigi mai târziu dublu, sau poate triplu. Poate că tot ce ţi-ai dorit tu să ai vei avea. Visele ţi se vor îndeplini. Se spune că un om are multe vise pe care nu le-a îndeplinit în viaţa lui. De ce? Nimeni nu trebuie să renunţe dacă într-adevăr vrea să obţină acel ceva. Dacă ştii să te lupţi, vei avea, într-un final, ce ţi-ai dorit. Bineînţeles că trebuie să lupţi hard. Din toată inima. Să mergi mereu înainte cu gândul că deja îl ai. Nimic nu te mai face să mergi invers.

Oamenii renunţă adesea la vise din cauza banilor. Alţii, din lipsa timpului. Alţii, pur şi simplu uită şi îşi amintesc de ele mai târziu. Dar poate o să fie prea târziu atunci şi nu o să mai conteze ca în prezent. Ideea este să ştii ce vrei şi să faci ceva atunci, pe moment. Să lupţi până în pânzele albe. Nu timpul le rezolvă pe toate, ci tu le rezolvi. Dacă stai cu mâna în sân şi îţi vezi de treaba ta, timpul va trece pe lângă tine cu ochelarii de soare la ochi. Odată cu timpul, îţi trec ani din viaţă, fericire şi apoi o să te gândeşti că ai fi putut să lupţi atunci şi acum să ai.

Nu e bine să stai degeaba. Acţionează! realizează-ţi visul şi apoi fii mândru de ce-ai făcut! gândeşte-te la finalul fericit, nu te gândi cât de greu este să treci podul. Gândeşte-te că o faci pentru tine şi numai pentru tine. Vei avea de câştigat…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *